loader

Retrospectiva unei săptămâni pline de evenimente

Pe Lascăr Catargi 33, s-au spus mii de poveşti cu mii de eroi, s-au montat sute de decoruri și s-au printat milioane de desfăşurătoare. De la Iași, emisiunea ''Reporter special'' aduce retrospectiva săptămânii.

 

Raluca Aftene
Sergiu Ciocoiu
Vasile Arhire
Răzvan Cojocariu
Reporter special

Timp de 22 de ani, în viaţa unei televiziuni se întâmplă multe.

Pe Lascăr Catargi 33, s-au spus mii de poveşti cu mii de eroi, s-au  montat  sute de decoruri, s-au printat milioane de desfăşurătoare, s-au consumat nenumărate cutii cu pudră în cabina de machiaj şi tot atâtea emoţii înainte să se aprinda becul roşu de la cameră, acele emoţii care nu trec nici după 100 de ani. 

Despre toate acestea ne-ar fi imposibil să povestim în 30 de minute aşa că în această ediţie a Reporterului Special, ne-am hotărât să facem retrospectiva unei singure săptămâni din aceşti 22 de ani. 7 zile în care ne-am dorit să fim printre cei pentru care facem emisiuni în fiecare zi. 

Le-am dat întalnire telespectatorilor noştri în sălile de spectacole, în centrul oraşului, în cafenea, în  galerie, acasă la noi. Am dansat împreună, am ascultat jazz, folclor, am învăţat trucuri de la specialişti în machiajul de televiziune, am făcut sport în aer liber şi ne-am cunoscut altfel, fără un ecran între noi.

Reporter special
TVR Iaşi: Duminică, 8 decembrie, ora 19.00

21:30 Reporter special Biserica de lemn din Fedeleşeni, salvată cu bani europeni

Realizator - Gabi Baiardi

21:55 Mașina timpului

 
(P) Amenajare premium cu ceramică italiană GUDART – studiul unui apartament modern

Ceramica italiană premium GUDART transformă complet un apartament modern, oferind eleganță, durabilitate și continuitate vizuală. În acest ...

(P) Cum alegi plăcile ceramice în funcție de trafic, umiditate și stil

Ghid complet pentru alegerea plăcilor ceramice în funcție de trafic, umiditate și stilul locuinței. Află ce tipuri de plăci sunt potrivite pentru ...

(P) Cum alegi pardoseala potrivită pentru fiecare cameră

Alegerea pardoselii potrivite pentru fiecare cameră influențează atât estetica locuinței, cât și confortul și durabilitatea în timp. Fiecare ...

 

#tvriasi