loader
Foto

Proiecţie şi întâlnire Matei Vişniec la Suceava

Miercuri, 20 ianuarie 2016, la ora 17.00, Teatrul Municipal “Matei Vişniec”din Suceava, Primăria şi Consiliul Local Suceava, în parteneriat cu TVR Iasi, vă invită la prima întâlnire cu scriitorul şi jurnalistul Matei Vişniec, pe scena teatrului care îi poartă numele.

 

La Suceava, distinsul dramaturg bucovinean va susţine o conferinţă – lectură intitulată: Teatru şi jurnalism, TVR Iaşi va prezenta filmul documentar “Matei Vișniec, rege la Avignon”, realizator - Andreea Ştiliuc, imagine - Relu Tabără, montaj - Dragoș Brehnescu, iar în final va avea loc o dezbatere cu echipa care a realizat filmul şi cu doamna Carmen Olaru, director al TVR Iaşi.

Premiera absolută a filmului “Matei Vișniec, rege la Avignon” a avut loc pe 27 octombrie 2015, la Institutul Cultural Român din Paris.

Fiind considerat cel mai important dramaturg român al momentului, Matei Vişniec nu este doar unul dintre cei mai jucaţi autori dramatici la Festivalul OFF de la Avignon, dar şi cel mai jucat în lume, piesele sale fiind traduse în peste 20 de limbi şi jucate în peste 50 de ţări.

Născut la 29 ianuarie 1956, în Bucovina, la Rădăuti, în nordul României, Matei Vişniec descoperă în literatură, sub regimul lui Ceauşescu, un adevarat spaţiu al libertăţii, fiind fascinat de Kafka, Dostoievski, Camus, Poe, Hemingway, Oscar Wilde, Nichita Stănescu şi alţi scriitori nealteraţi de realismul socialist.  Este atras de suprarealişti, dadaişti, povestirile fantastice, teatrul absurdului, poezia onirică, teatrul realist anglo-saxon. Deoarece în România cenzura îi interzice textele, Matei Vişniec cere în 1987 azil politic în Franţa,  începe să scrie în limba franceză, pentru o vreme lucrează la BBC Londra, iar din 1990 este jurnalist la Radio France Internationale. Devine cetăţean francez în 1993, dar îşi păstrează şi cetăţenia română, ceea ce îi permite să construiască în permanenţă punţi culturale în cele două ţări, între Estul şi Vestul Europei, între două limbi, două culturi. Din 1987 şi pană în prezent, piesele sale au fost montate şi jucate în peste 50 de ţări. Matei Vişniec este şi prozator. Primul roman, Cafeneaua Pas-Parol, scris în 1983, a văzut lumina tiparului după căderea comunismului. Sindromul de panică în oraşul luminilor a fost unul dintre cele mai apreciate romane ale anului 2009 şi a primit premiul revistei Observator Cultural. Negustorul de începuturi de roman (Cartea Românească, 2014) a fost distins cu Premiul „Augustin Frăţilă". În 2009 i s-a decernat PREMIUL EUROPEAN al Societăţii Autorilor şi Compozitorilor Dramatici din Franţa. În România, cărţile sale au fost recompensate cu numeroase premii printre care Premiul Academiei Române şi, în mai multe rânduri, Premiul pentru dramaturgie al Uniunii Scriitorilor (cel mai recent, chiar în 2015, pentru volumul de teatru Omul din care a fost extras răul).
Piesele și romanele sale au fost traduse și publicate în Marea Britanie, Spania, Italia, Germania, Grecia, Bulgaria, Rusia, Turcia, Brazilia, Iran, Maroc.

O triplă sărbătoare, așadar, pentru Suceava: primul eveniment oficial al Teatrului Municipal Matei Vișniec, cu participarea extraordinară a binecunoscutului dramaturg bucovinean, care împlinește în această lună 60 de ani, și care ne va povesti ce rol au jucat teatrul și jurnalismul în viaţa lui, precum și prezentarea, în premieră la Suceava, a filmului Matei Vișniec, rege la Avignon, producţie TVR Iași 2015.

22:00 Preluare TVR3

7:00 Mașina timpului

Realizator - Dan Trofin
 
Corina şi Andrei Giurgiu, invitați la

O nouă ediție "familiON" este difuzată sâmbăta, 18 mai, de la ora 11:00 pe TVR 3 și de la ora 17:00 pe TVR Iași.

Cum să comunicăm în relațiile profesionale | VIDEO

Ediţia din 17 mai a emisiunii "Ziua Bună de la Iași" a fost dedicată creativităţii, comunicării şi armoniei prin artă. La TVR Iași și TVR 3, de ...

Cătălin Sava v-a invităt să urmăriți o ediție "România Diversă" despre comunitatea armenească din Iași.

 

#tvriasi