loader

O zi specială

24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, este sărbătorită la TVR Iaşi prin programe speciale, dedicate aniversării a 158 de ani de la primul pas important pentru înfăptuirea statului naţional unitar român.

 

Vasile Arhire
Gabriela Baiardi
Răzvan Cojocariu

Ziua începe cu o ediţie specială a emisiunii matinale, difuzată şi la TVR3. De la ora 8.00, la „Regional Cafe”, jurnalista  Gabriela Baiardi îl are ca invitat pe istoricul si prof.univ.dr. Gheorghe Iacob. Discuţiile se vor axa pe dubla alegere a domnitorului Al.I.Cuza şi ce a însemnat această zi istorică în formarea României moderne.

În timpul Primului Război Mondial, din noiembrie 1916 şi până în noiembrie 1918,  inima României refugiate a bătut la Iaşi. Fosta capitală a Moldovei devenise, în împrejurări tragice, capitală de război a României. Cum s-a trăit atunci, unde i-a găzduit „oraşul rezistenţei naţionale” pe toţi cei care i-au bătut la porţi, ce rol a jucat regina Maria în cei doi ani de lipsuri, foamete şi frig, ce cicatrici a lăsat  pe „obrazul” Iaşului perioada refugiului. Toate răspunsurile, în documentarul Gabrielei Baiardi "Iaşi, capitală de război", difuzat de la ora 9.00.

La ora 9.30, Violeta Gorgos şi Vasile Arhire vă propun o altă abordare a Micii Uniri. “Unirea Principatelor - cuvânt, ritm, culoare” este o întâlnire inedită cu arta plastică, muzica şi literatura din acea perioadă, precum şi cu lucrări închinate domnitorului Al.I.Cuza, familiei sale şi unioniştilor. Vom prezenta publicului, în premieră absolută, piese muzicale ale unor remarcabili compozitori români dedicate lui Cuza. Veţi afla de la reputaţi specialişti istorii necunoscute despre statuile Domnitorului din oraşele Moldovei şi despre picturile care îl înfăţişează. Vom parcurge traseul de la folclor la literatură şi dramaturgie în dialog cu autori contemporani.

De la 10.30, TVR Iaşi şi TVR 1 vă prezintă o ediţie specială pentru o zi specială - ”24 ianuarie - Sărbătoarea românilor, dincolo de regimurile politice”. În studioul ieşean al Televiziunii Române, invitaţii realizatorului  Vasile Arhire vor fi prof.univ.dr. Dumitru Vitcu şi prof.univ.dr. Cătălin Turliuc. Telespectatorii vor putea urmări în transmisiune directă şi festivitățile din Piața Unirii din Iaşi.

La ora 12.15, va fi difuzat documentarul  “Unioniştii”, dedicat personalităţilor politice şi culturale care au susţinut Unirea Principatelor şi pe Al.I.Cuza pentru a deveni domnitor: M.Kogălniceanu, Vasile Alecsandri şi Costache Negri.

La 16.30, un alt documentar, intitulat “România s-a născut la Iaşi”. Oraşul de pe cele şapte coline a fost capitală de ţară aproape 300 de ani. De acest oraş sunt legate trei momente cheie din istoria noastră: 1600, 1859 şi 1916 – 1918. Despre semnificația acestora vor vorbi istoricii Ion Agrigoroaei, Gheorghe Iacob şi Adrian Cioflâncă.

De asemenea, Răzvan Cojocariu şi o echipă a TVR Iaşi va fi în Piaţa Unirii din Focşani pentru a puncta momentele importante şi va realiza duplexuri în ediţiile speciale şi ediţiile informative ale TVR.

Vă aşteptăm în faţa televizoarelor pentru a sărbători împreună 158 de ani de la Mica Unire!

22:00 Preluare TVR3

7:00 Mașina timpului

Realizator -Dan Trofin
 
Podcast TVR Iași: O discuție despre moda masculină și stilul personal | VIDEO

Sâmbătă, 14 decembrie, de la ora 11:00, TVR Iași și TVR 3 vor difuza un episod special al podcastului realizat de Roxana Costaș.

Într-un gest de altruism și solidaritate, Moș Nicolae a adus o bucurie deosebită pentru prichindeii din satul Cușmirca, Republica Moldova, prin ...

Dilexit nos: Redescoperirea Iubirii în lumea contemporană | VIDEO

Enciclica „Dilexit nos”, semnată de Papa Francisc la sfârșitul lunii octombrie, reprezintă un apel profund la redescoperirea valorii fundamentale ...

 

#tvriasi