loader

Pridvoarele credinţei: Biserica şi eroii neamului

„Pe ostaşii români căzuţi pe toate câmpurile de luptă, pentru apărarea credinţei şi demnităţii noastre, să-i pomenească Domnul Dumnezeu în Împărăţia Sa.” (Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur)

 

Pridvoarele credinței

Indiferent de vremurile în care trăim, de direcţiile morale, de multe ori îndoielnice, care se conturează în cotidian, Biserica şi eroii neamului rămân solide puncte de reper. Sutele de mii de eroi, mulţi necunoscuţi, sunt zilnic obiectul rugăciunii Bisericii care nu a uitat niciodată jertfa celor ce au plătit cu viaţa pentru demnitatea neamului românesc.

În fiecare an, la sărbătoarea Înălţării Domnului, Biserica face pomenirea eroilor neamului. La troiţele din mijlocul satelor sau la monumentele dedicate ostaşilor căzuţi, comunitatea îşi aduce aminte că libertatea se obţine şi se păstrează greu, de multe ori cu preţul vieţii.

Cine sunt eroii neamului şi ce înseamnă a fi erou într-o lume în care valorile tradiţionale se relativizează, vom încerca să aflăm alături de părintele Valentin Pâţâligă, preot militar la Batalionul 151 Infanterie, Războieni.

O emisiune realizată de TVR Iaşi şi Doxologia Media

 

Pridvoarele credinței

Redactor: Paul Palencsar

TVR3: Sâmbătă, 24 mai, ora 7.30

TVR Iași: Sâmbătă, 24 mai, ora 17.00

12:00 Iași descoperă Ce

-ai mai citit? - Antonio Patraș Oana Lazăr

13:00 ALB

-Negru Iulian Leca & Ovidiu Mihăiuc
 
“Spirit și Credință”: Crucea - cea mai frumoasă taină a iubirii | VIDEO

În creștinism, aproape totul este despre frumusețe. Vorbim despre nuntă, despre lumină, despre o moarte biruită prin Înviere, despre minuni. În ...

“Doza de IT”, în era inteligenței artificiale | VIDEO

“Doza de IT”, în era inteligenței artificiale | VIDEO

publicat: miercuri, 23 septembrie 2026

Joi, 24 septembrie, de la ora 13:30, vedem o nouă ediție “Doza de IT”, la TVR 3, în care Cătălin Olaru vorbește despre energie, inteligență ...

Călătorie cu gust. Povești din Delta Dunării | VIDEO

Călătorie cu gust. Povești din Delta Dunării | VIDEO

publicat: vineri, 18 septembrie 2026

Delta Dunării, un labirint acvatic de o frumusețe sălbatică, își dezvăluie secretele călătorului dornic să o descopere. Premiera la TVR Iași, ...

 

#tvriasi