loader
Foto

Galerie foto

Pridvoarele Credinței: Trup şi suflet

Omul este fiinţă dihotomică, trup şi suflet.

 

Chiar dacă, după moarte, trupul merge în pământul din care a fost luat, iar sufletul la Dumnezeu – Creatorul, trupul are, şi el, o direcţie verticală, adică ajută, în timpul vieţii, la împlinirea scopului existenţial suprem, mântuirea.

Au existat, în decursul timpului, atitudini conform cărora trupul este rău din fire şi orientat, permanent, spre păcat, în felul acesta făcând mântuirea sufletului, dacă nu imposibilă, cel puţin extrem de dificilă. Astfel de idei au condus la practici şi abordări străine de învăţătura Bisericii şi a Evangheliei, trupul ajungând să fie privit cu desconsideraţie.

Vom încerca, în ediţia de faţă, să aflăm ce valoare are sufletul şi trupul, din perspectivă ortodoxă, şi care este raportul corect între cele două elemente. Invitatul nostru este preotul Cristian Barnea, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi.

 

Pridvoarele credinței

O producţie TVR Iaşi şi Doxologia Media

Redactor – Paul Palencsar

TVR Iași: sâmbătă, 5 aprilie, ora 17.00

Duminică, 6 aprilie, ora 13.30

22:00 Preluare TVR3

7:00 Telejurnal MATINAL TVR 1

 
TVR: programe dedicate alegerilor locale şi europarlamentare

Televiziunea Publică difuzează aproximativ 15.000 de minute de emisiuni de promovare şi dezbateri electorale pe 10 posturi din portofoliu.  

Înscrierea copilului la creşă poate deveni un stres pentru părinţi | VIDEO

Care este calendarul pentru înscrierea copilului la creşă şi ce documente sunt necesare, am aflat la "Ziua bună de la Iași", ediția din 14 mai, ...

Proiectul „PODUL DE CĂRŢI TVR IAŞI” - Donează o carte, schimbă un destin" a pornit din nou la drum.

 

#tvriasi