loader

Pridvoarele Credinței - Depresia, boala sufletului

Părintele prof. univ. Ioan Cristinel Teșu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași și psihoterapeutul Roxana Timoianu au vorbit din studioul TVR Iași.

 

Pridvoarele credinței

Una dintre realitățile crude ale lumii în care trăim este faptul că omul contemporan, în ciuda progreselor de ordin tehnologic, se află într-o permanentă stare de tulburare și neliniște existențiale. Renunțarea la modul de viață tradițional, inversarea scării valorilor și ritmul tot mai stresant al marilor orașe pot fi câteva dintre cauzele unei afecțiuni psihice numită de psihiatrie, depresie.

Organizația Mondială a Sănătății prognozează că în anul 2020 depresia va fi prima boală din lume ca nivel al incidenței, depășind bolile cardiovasculare și cancerul.

Încercăm să aflăm dacă, alături de tratamentul medical, Biserica poate oferi o alternativă existențială celor care sunt prinși în capcana depresiei. Considerăm că, înainte de a fi o boală psihică, depresia este o boală a sufletului lipsit de lumina lui Dumnezeu.

Care sunt cauzele și remediile pe care spiritualitatea ortodoxă le identifică în ceea ce privește această gravă afecțiune psihică, încercăm să aflăm alături de părintele prof. univ.  Ioan Cristinel Teșu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași, și doamna psihoterapeut Roxana Timoianu.

TVR Iaşi: sâmbătă, 30 noiembrie, ora 17.00

TVR 3: sâmbătă, 30 noiembrie, ora 7.00

19:00 Vocea publică Maria Florea

20:00 Scena Artelor Voci feminine în regia de teatru Andreea Știliuc

 
(P) Cum alegi plăcile ceramice în funcție de trafic, umiditate și stil

Ghid complet pentru alegerea plăcilor ceramice în funcție de trafic, umiditate și stilul locuinței. Află ce tipuri de plăci sunt potrivite pentru ...

(P) Cum alegi pardoseala potrivită pentru fiecare cameră

Alegerea pardoselii potrivite pentru fiecare cameră influențează atât estetica locuinței, cât și confortul și durabilitatea în timp. Fiecare ...

(P) Ce este ceramica porțelanată GUDART?

(P) Ce este ceramica porțelanată GUDART?

publicat: miercuri, 21 ianuarie 2026

Ceramica porțelanată a devenit, în ultimii ani, unul dintre cele mai căutate materiale pentru amenajări interioare și exterioare. Arhitecții o ...

 

#tvriasi