loader

Preliminariile Campionatului Mondial de fotbal feminin în direct la TVR Iaşi

ROMÂNIA – ESTONIA: miercuri, 17 septembrie, ora 17.00.

 

Lucian Lucescu
Arena

Partidă internaţională de fotbal la Iaşi! Selecţionata feminină va susţine miercuri ultimul meci din preliminariile Campionatului Mondial pe stadionul Emil Alexandrescu.

Estonia, ocupanta locului cinci în grupă, este adversara tricolorelor. Lotul naţionalei feminine a ajuns săptămâna trecută la Iaşi, iar sâmbătă a primit, tot în Copou, replica Spaniei, intr-o partidă pierdută cu 2-0. Tricolorele se află pe locul 4 şi au ca obiectiv poziţia a treia.

Selecţionerul Mirel Albon crede că fotbalul feminin s-a dezvoltat foarte mult în România în ultimii ani și așteaptă victoria echipei sale la Iaşi. Cele mai multe jucătoare din prima reprezentativă provin de la multipla campioana Olimpia Cluj. În lot se află și Rahela Gangal, de la Navobi Iaşi, dar și 4 straniere, care evoluează la formaţii din Danemarca, Spania și Turcia.

Meciul România – Estonia va transmis în direct de TVR Iaşi şi TVR3 miercuri, 17 septembrie, de la ora 17.00.

 

Fotbal feminin: România - Estonia

Realizator: Lucian Lucescu

Miercuri, 17 septembrie, ora 17.00, pe TVR Iaşi, TVR 3 şi tvrplus.ro

20:00 Telejurnal Regional TVR 3 Preluare TVR 3

21:00 Seniori fără vârstă Test de memorie Marga Andreescu

 
“Spirit și Credință”: Crucea - cea mai frumoasă taină a iubirii | VIDEO

În creștinism, aproape totul este despre frumusețe. Vorbim despre nuntă, despre lumină, despre o moarte biruită prin Înviere, despre minuni. În ...

“Doza de IT”, în era inteligenței artificiale | VIDEO

“Doza de IT”, în era inteligenței artificiale | VIDEO

publicat: miercuri, 23 septembrie 2026

Joi, 24 septembrie, de la ora 13:30, vedem o nouă ediție “Doza de IT”, la TVR 3, în care Cătălin Olaru vorbește despre energie, inteligență ...

Călătorie cu gust. Povești din Delta Dunării | VIDEO

Călătorie cu gust. Povești din Delta Dunării | VIDEO

publicat: vineri, 18 septembrie 2026

Delta Dunării, un labirint acvatic de o frumusețe sălbatică, își dezvăluie secretele călătorului dornic să o descopere. Premiera la TVR Iași, ...

 

#tvriasi