Lansarea noii grile coincide cu săptămâna aniversară TVR Iaşi 22 prin care ne propunem o serie de întâniri inedite cu telespectatorii.
După 22 de ani de existenţă, ne re-lansăm cu aceeaşi dorinţă de a fi „acelaşi prieten” din regiunea Moldovei. Promovăm valorile şi iniţiativele regionale prin emisiunile zilnice şi ne propunem să atingem interesele telespectatorilor cu o serie de emisiuni noi dedicate subiectelor din actualitatea regională.
- Iaşi, capitală culturală europeană – sâmbătă, 13.30, realizator: Carmen Târnoveanu
Carmen Târnoveanu vă invită la o întânire lunară care are ca tematică drumul Iaşului spre a deveni capitală culturală europeană în 2021.
- Identitate Basarabia – marţi, 20.00, realizator: Violeta Gorgos
Emisiunea realizată de Violeta Gorgos îşi propune să aducă în prim-plan documentare-portret ale unor artişti basarabeni.
- Gândeşte verde – miercuri, 19.00, realizator: Carmen Scutariu
Dezbatere despre cele mai noi investiţii şi proiecte din Moldova din domeniul Viitorului, după cum îl numesc specialiştii: ecologie, reciclare, protejarea mediului şi normele de conduită pentru creşterea calităţii vieţii.
- Regiune, regional, regionalizare – marţi, 19.00, realizator: Vasile Arhire
Regionalizarea este cea mai nouă soluţie pentru problemele integrării europene. Vasile Arhire prezintă toate implicaţiile şi liniile de acţiune spre regionalizare.
Noi ediţii ale emisiunilor consacrate
Revin pe micile ecrane şi emisiunile – brand TVR Iaşi: Reporter special – luni, 20.00; Descriptio Moldaviae – miercuri, 20.00; Arena – luni, 19.00; Muzica ta – vineri, 20.00.
Din octombrie încep şi noile sezoane ale emisiunilor consacrate: Cântec şi poveste – sâmbătă, 19.30; Ghici cine vine la cină – sâmbătă, 21.00; Tableta de sănătate – miercuri, 19.30; Dimensiunea a patra – duminică, 21.00; Pridvoarele credinţei – sâmbătă, 17.00; Cap de afiş – joi, 19.00.
Cele mai importante ştiri din regiunea Moldovei le veţi putea urmări tot la Jurnalul Regional TVR Iaşi, de luni până vineri, de la ora 18.20 (după Jurnalul TVR 2) şi în weekend de la ora 18.00. Actualitatea regională devine subiect naţional şi în fiecare dimineaţa din săptămână, între 6.00 – 8.00, în cadrul Jurnalului TVR 1.
Completăm programul cu transmisiuni sportive săptămânale (Liga a II-a de fotbal), precum şi transmisiuni directe de la cele mai importante evenimente din viaţa comunităţii.
Noua grilă TVR Iaşi se lansează împreună cu grila TVR 3 în cadrul unei emisiuni speciale, sâmbătă, de la ora 14.00, pe TVR 3. Gazda transmisiunii de la Iaşi va fi Horia Gumeni, căruia i se vor alătura o parte dintre realizatorii noilor emisiuni TVR Iaşi.
- Mai multe informaţii despre programul şi emisiunile TVR Iaşi se găsesc la: www.tvriasi.ro şi www.facebook.com/tvriasi.