loader

Fotbal Feminin: România – Estonia 2-0

Misiune îndeplinită pentru echipa națională de fotbal feminin

 

Lucian Lucescu
Arena

Într-un meci transmis în direct de TVR Iaşi şi TVR3, România a învins Estonia în Copou și a încheiat preliminariile Campionatului Mondial pe locul al treilea în grupă, ceea ce poate reprezenta accesul în urna a treia valorică la tragerea la sorţi pentru Europene. 

Jucatoarele pregătite de Mirel Albon și Maria Delicoiu au dominat categoric disputa cu Estonia. Adversarele noastre au reușit cu greu să iasă din propria jumătate de teren și, în aceste condiții, s-a pus doar problema scorului.

Căpitanul reprezentativei noastre, Florentina Olar Spânu, a avut o evoluție perfectă incununată cu 2 goluri. Primul a fost marcat în minutul 18, la capătul unei acțiuni personale. În minutul 38, tot ea a majorat diferența după ce a profitat de o minge respinsă greșit de portarul Estoniei.

Cea mai bună jucatoare de pe teren a fost la un pas de hattrick, dar bara s-a opus la un nou şut al său în repriza secundă. Fără sa mai aibă emoții în privința victoriei, tricolorele și-au permis să rataze ocazii importante la poarta Estoniei.

În acest timp, oficialii echipei urmăreau și rezultatul din Cehia, unde era nevoie de succesul Spaniei pentru ca România să încheie pe poziția a treia în grupă. Ibericele au obținut victoria în prelungiri și misiunea fetelor noastre a fost îndeplinită.

În reprezentativa României a evoluat și ieşeanca de doar 19 ani, Rahela Gangal, legitimată la CS Navobi. Pentru naționala feminină urmează mai multe jocuri amicale, programate în primavara anului viitor. Selecţionerul Mirel Albon vrea să urmărească și alte jucatoare de valoare din țara și străinătate pentru alcătuirea unei reprezentative care sa obțină calificarea la turneul final european.

Comentariu: Lucian Lucescu

18:00 Telejurnal regional TVR Iași Roxana Costaș

18:30 Iașii marilor iubiri Dimitrie Vicoveanu Oana Lazăr

 
Ziua Europeană de Comemorare a Holocaustului împotriva Rromilor | VIDEO

Pe 2 august, este marcată Ziua Europeană de Comemorare a Holocaustului împotriva Rromilor, o zi de aducere aminte a evenimentelor tragice din ...

Ora de robotică de la mall | VIDEO

Ora de robotică de la mall | VIDEO

publicat: luni, 27 iulie 2026

La un centru comercial din Iași, a avut loc un eveniment deosebit care a captivat atenția publicului, în special a celor tineri: expunerea unui ...

Lumini în întuneric | VIDEO

Lumini în întuneric | VIDEO

publicat: vineri, 26 iunie 2026

Vă invităm să urmăriți transmisia specială a evenimentului cultural-comemorativ „Lumini în întuneric”, dedicat victimelor Pogromului de la Iași ...

 

#tvriasi