loader

Descriptio Moldaviae, cinci asemănări între schi şi jurnalism

Cască, ochelari, schiuri, clăpari, legături, beţe, mănuşi, geacă şi pantaloni,  fleece, cagulă, toate sunt obligatorii în schi. În jurnalism, cam de tot atât de multe lucruri ai nevoie.

 

Raluca Aftene
Descriptio Moldaviae

Esti echipat?

Cască, ochelari, schiuri, clăpari, legături, beţe, mănuşi, geacă şi pantaloni,  fleece, cagulă, toate sunt obligatorii în schi. În jurnalism, cam de tot atât de multe lucruri ai nevoie.  Fără talent şi curiozitate, nu aluneci la vale oricât  ai împinge din beţe,  de nu ai dublu strat impermeabil de bun simţ şi etică, te vei uda până la piele de ape murdare, iar fără cultură,  fii sigur ca îţi vei rupe gâtul.

Dacă dai cu fundul de pământ, ridică-te!

Te trezeşti deodată  cu două chestii  neobişnuit de lungi, alunecoase şi cu voinţă proprie în picioare, ideea fiind  să te deplasezi cu ele pe o suprafaţă abruptă şi instabilă. Cum să nu cazi de o sută de ori ? Cam aşa s-a intâmplat şi cu mine, jurnalistul începător de acum şase ani .  Mi-am dat drumul pe pârtia jurnalistică, pe culoarul televiziune, încercând din răsputeri să-mi  ţin echilibrul, ridicolă de-a dreptul căci alunecam  aproape în şpagat (un şpagat între imagine şi text, de neiertat în televiziune!), prea repede, fără cască de protecţie şi conştientă că în jurnalism nu poţi face plugul. Şi da, am căzut, apoi m-am ridicat , chiar dacă doare rău, dar rău de tot.

Nu te da în spectacol, schiază!

Cel mai colorat costum de ski te va face vizibil pe pârtie, dar nu va stârni admiraţie genuină din partea celorlaţi schiori şi nici a celor  care  privesc “spectacolul” de pe margine. Regula aceasta se aplică în special în televiziune şi funcţionează ca avertisment  pentru toţi cei care confundă , tot mai des, jurnalismul cu “sticla”.

Îngheţul!

De regulă, când schiezi nu ţi-e frig pentru că eşti în mişcare, dar, după zeci de coborâri, e posibil totuşi să te trezeşti cu ţurţuri la nas, iar  atunci ştii că trebuie să te opreşti şi să te îndrepţi cu toată încrederea spre un “apres ski”  reechilibrare termică. Pentru jurnalişti “ îngheţul” este de-a dreptul terifiant pentru că se produce exact când  deadline-ul îi împunge în coastă. Eşti complet paralizat , orice ai face, oricâte intenţii creative , textul nu vrea să se urnească, ideile tale nu-şi fac “clarul” , chit că ai deschis diafragma la maxim. Vezi că becul roşu de la cameră s-a aprins şi eşti live, prin minte nu-ţi trec decât nişte biete locuri comune ca “ Bun găsit , stimaţi telespectatori, invitaţii ediţiei sunt… “ deşi erai sigur că vei face un intro genial. Ce-i drept, unele dintre aceste “witers’s blocks” pot fi rezolvate, ca şi in schi, cu un vin fiert.

Slalom!

Slalomul este pentru sportivii de performanţă. Porţi, viraje, un cronometru şi un finish line, dincolo de care schiorul se opreşte într-o superbă cristiană pentru a primi aplauzele. Jurnaliştii perfomează, la rându-le  într-un slalom cu viraje ameţitoare, aruncând zapada adevărurilor lor în stânga şi-n dreapta, accelerând după fiecare fanion cucerit, într-o goană nebună spre linia de sosire  dincolo de care aşteaptă aplauze invizibile , măsurate de peoplemetre , de BRAT şi alte câte instrumente prin care încerci , ca orbul ,de-a pipăitelea , să-ţi cunoşti publicul. Jurnalistul adevărat nu se îmbată însă cu aplauze. Pentru el , titlul olimpic este mereu , reconfirmarea credinţei că nu a greşit când a ales drumul acesta. Eşti făcut să scrii, să informezi, să arunci poveşti în lume şi să o schimbi cu ele! Gândul ăsta dulce te aşteaptă mereu , la capătul fiecărui reportaj bine făcut sau a unui text bine scris.

Acum, că am clarificat lucrurile, vă invit să urmăriţi aventurile unui reporter pe pârtia de ski , într-o nouă ediţie a emisiunii “Descriptio Moldaviae”, pe TVR3 marţi, 4 februarie 2014, ora 19.00.

18:30 Să ningă cerul peste noi

Realizator - Violeta Gorgos

19:00 Madama Butterfly

Realizator - Cătălin Sava
 

"Vocile Negostinei", tradiții bucovinene | VIDEO

publicat: joi, 26 decembrie 2024

În inima Bucovinei, satele ucrainești păstrează cu sfințenie tradiții care transcend timpul, iar "șezătorile" reprezintă o expresie emblematică a ...

Tradiții și Obiceiuri la sărbătorile de iarnă din regiunea Moldovei | VIDEO

În cadrul interviului realizat de Cătălin Sava cu Ovidiu Focșa, muzeograf la Muzeul Etnografic al Moldovei, Complexul Muzeal Național „Moldova” ...

Dulcele prefereat al românilor | VIDEO

Dulcele prefereat al românilor | VIDEO

publicat: marţi, 24 decembrie 2024

Cozonacul reprezintă un simbol al sărbătorilor de Crăciun în România, integrându-se profund în tradițiile culinare ale acestui sezon festin.

 

#tvriasi