loader

Viaţa la ţară: Coşul de legume de la Voineşti

„Viaţa la ţară”, emisiunea care vă arată că există viaţă şi dincolo de oraş ar fi vrut să vă ofere o ediţie într-un coş bine garnisit cu de toate, inspiraţi de protagoniştii primului reportaj – o familie din satul ieşean Voineşti.

 

Satul meu

Ei produc, tot ei vând, dar nu oricum ci prestează un fel de vânzare la domiciliu. Sau la serviciu.

Împachetarea, alcătuirea coşului cu legume este ultima etapă a muncii din seră. Fiecare săptămână arată altfel în conţinutul coşurilor. Un noian de legume şi verdeţuri care ajung la uşa solicitantului, de fiecare dată în altă configuraţie.

O afacere onestă aşadar, bine delimitată ca dimensiuni, prin care familia Ivaşc nu ţinteşte la mai mult de câteva zeci de clienţi. Într-un an de zile trag nădejde ca măsurătorile de sol şi de aer, care durează, să îi certifice cu eticheta „bio”. Producător şi comerciant în acelaşi timp pare să fie o variantă pe care legumicultorii de la Voineşti au pariat cu succes, se pare.

Sărim într-o parte, la judeţul vecin, Botoşani. Comuna Vlăsineşti a sărbătorit a cincea ediţie din Festivalul Vinului. Cum v-aţi obişnuit pe la sate, nu vorbim aici numai de băutură, ci şi de restul pretextelor artistice sau administrative care te aduc în faţa paharului cu vin tânăr...

  • Viaţa la ţară
  • TVR Iaşi: sâmbătă 16 noiembrie, 18.30
  • TVR 3: sâmbătă 16 noiembrie, 10.30

22:00 Preluare TVR3

7:00 Telejurnal Matinal TVR Info preluare TVR I

 
“PLAY”: Bruno Mars, Back to Black la 20 de ani și o viață dedicată teatrului și folclorului | VIDEO

Ultima emisiune “PLAY”, moderată de Anca Medelanu, a adus laolaltă povestea unui star mondial, o aniversare muzicală importantă și doi invitați ...

Sănătatea mintală la vârsta a treia | VIDEO

Sănătatea mintală la vârsta a treia | VIDEO

publicat: joi, 29 octombrie 2026

Sănătatea mintală a vârstnicilor este un subiect adesea umbrit de stereotipuri, dar vital pentru calitatea vieții unei populații care ...

Dumitru Gorzo la Iași: „Imaginile sunt propuneri vii” | VIDEO

La Galeria Borderline, artistul Dumitru Gorzo își expune bestiarul de stenciluri și vorbește despre copilăria din Maramureș, arta de stradă și ...

 

#tvriasi