loader
Foto

Viaţa la ţară: Anotimpul cireşelor

Bună ziua, fiţi bineveniţi la „Viaţa la ţară”, emisiunea care vă arată că există viaţă şi dincolo de oraş!

 

Sergiu Ciocoiu
Satul meu

Ediția este disponibilă online pe TVR+

La sat, în agricultură, lucrurile sunt guvernate de cerinţele sezonului în desfăşurare, aşa că de cele mai multe ori şi emisiunea noastră va ilustra aspecte din sezonul respectiv. Despre cireşe şi cireşi, de pildă va fi unul dintre subiectele de sezon ştiut fiind faptul că cireşele sunt identificate cu începutul verii şi cu vara întreagă de altfel. Un popas la Sârca, un „epicentru” al aromatelor rozacee, zeci de soiuri fiind omologate în timp aici.

Tot în această ediţie a emisiunii “Viaţa la ţară” revedem o stână. Majoritatea dintre noi ne imaginăm atunci când auzim cuvântul „stână” un spaţiu alpin, cu pajişti şi liziere capricioase de conifere, aer răcoros de munte. Stâna de care o să ne ocupăm acum se află la polul opus peisagistic vorbind. Stânele de şes, totuşi, reprezintă o bună parte a aspectului pastoral. Veniţi cu noi la Iaşi, în Lunca Jijiei să vedeţi vreo 300 de mioare şi câţiva ciobănei: asistăm la mulsul oilor, la făcutul caşului şi al urdei.

Viaţa la ţară: Anotimpul cireşelor

Realizator : Sergiu Ciocoiu

TVR Iaşi: joi, 11 iunie, ora 19.00

Reluare: vineri, 12 iunie, ora 11.00/ duminică, 14 iunie, ora 9.00

TVR 3: sâmbătă, 20 iunie, ora 7.00

22:00 Preluare TVR 3 TVR 3

7:00 Mașina timpului

Realizator -Dan Trofin
 
Scăderea natalității și impactul asupra educației în județul Vrancea | VIDEO

Scăderea natalității reprezintă o problemă demografică deosebit de gravă pentru România, iar consecințele acestei tendințe se manifestă cel mai ...

Zilele Recoltei Editoriale | VIDEO

Zilele Recoltei Editoriale | VIDEO

publicat: vineri, 06 septembrie 2024

În această perioadă, Iașiul se bucură de o sărbătoare dedicată lecturii, sub forma evenimentului Zilele Recoltei Editoriale, care se desfășoară ...

"Un penel pentru credință" | VIDEO

publicat: miercuri, 04 septembrie 2024

La Mănăstirea din Vorona s-a desfășurat cea de-a 28-a ediție a taberei de pictură religioasă „Un penel pentru credință”. Manifestare culturală a ...

 

#tvriasi