loader

Pridvoarele credinţei - "Zorii credinţei"

"Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh" ( Matei 19.28 )

 

Pridvoarele credinței

Îndemnul Mântuitorului nostru Iisus Hristos răzbate peste veacuri, făcând de necontestat continuitatea Apostolică a Bisericii.

Poarta de intrare în Biserică este Sfânta Taină a Botezului, condiţie esenţială pentru a putea intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Cel mai cunoscut, dintre cei care au botezat şi propovăduit Evanghelia pe ţărmul Mării Negre, este Sfântul Apostol Andrei, primul chemat la apostolat de către Iisus Hristos.  În afară de acesta mai sunt şi alte figuri luminoase care şi-au pus viaţa în slujba Evangheliei şi a vestirii ei în lume. Dintre acestea, Sfântul Bretanion, episcop de Tomis ( 360 – 381 ), se remarcă prin activitate şi viaţă duhovnicească, Biserica Ortodoxă statornicind ca zi de prăznuire data de 25 ianuarie.

În cadrul emisiunii veţi putea urmări şi un reportaj despre modul în care Comunitatea Românească din Dubai a petrecut Crăciunul anului 2013, dovadă că oriunde ar fi românii îşi portă credinţa în suflet.

Invitatul ediţiei este părintele profesor universitar doctor Ioan Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi, specialist în Istoria Bisericii Ortodoxe Române, alături de care vom afla cum a înflorit creştinismul pe pământ românesc.

Redactor: Paul Palencsar

O producţie TVR Iaşi şi Doxologia Media

Difuzare:

Sâmbătă, 25 ianuarie 2014

TVR 3, ora 7.00

TVR Iaşi, ora 17.00

12:00 Tempo Rubato Andrei Fermeșanu Cătălin Sava

13:00 Interviul săptămânii Andrei Tarkovski Jr. Violeta Gorgos

 

Revenirea din vacanță sau concediu reprezintă o provocare anuală pentru elevi, părinți și cadre didactice deopotrivă. Urmărim o ediție "Vară ...

Ziua Europeană de Comemorare a Holocaustului împotriva Rromilor | VIDEO

Pe 2 august, este marcată Ziua Europeană de Comemorare a Holocaustului împotriva Rromilor, o zi de aducere aminte a evenimentelor tragice din ...

Ora de robotică de la mall | VIDEO

Ora de robotică de la mall | VIDEO

publicat: luni, 27 iulie 2026

La un centru comercial din Iași, a avut loc un eveniment deosebit care a captivat atenția publicului, în special a celor tineri: expunerea unui ...

 

#tvriasi