Un nou episod din seria Descriptio Moldaviae dedicat celor care pot trăi fără semnal la telefonul mobil.
UPDATE: Ediția emisiunii din 29 noiembrie este disponibilă pe TVR+.
Dacă pentru mulţi, Cheile Bicazului înseamnă o plimbare cu maşina de-a lungul canionului, câteva poze, câteva suveniruri de la tarabele de pe marginea drumului, pentru cel care iubeşte muntele cu adevărat, cheile sunt altceva: o experienţă profundă, tactilă, personală. Ei sunt atleţii muntilor, practicanţii escaladei sportive sau a boulderingului.
Cel mai lung traseu de escaladă din Cheile Bicazului se numeşte Boeing şi are 50 de metri, dar există şi rute mai uşoare, pentru începători. Sute de astfel de trasee compun topoul cheilor. Practic, nu există perete pe care atleţii munţilor să nu îl fi explorat, iar povestea e mereu în mişcare pentru că în fiecare sezon, un nou traseu e eliberat de pasionaţii care vin din toată ţara să se caţere în Munţii Hăşmaşului.
Dacă primele pitoane pentru escaladă au fost bătute pentru prima dată în Bucegi, în perioada interbelică, boulderingul se practică în România de - abia de un deceniu. Sportul presupune căţărarea unui perete (bolovan) de câţiva metri “la liber”, fără corzi. Asigurarea se face cu ajutorul unei saltele amplasate la bază, numită crashpad.
Neiniţiatul e tentat sa creadă că escalada şi boulderingul sunt sporturi extreme, ca ar fi vorba despre adrenalină şi risc. Nimic mai fals, spun sportivii. Povestea lor este de fapt despre concentrare, pasiune, despre corp şi despre minte...
