loader

Cel mai nou DVD „Cântec și Poveste” are ca protagonist Ansamblul Arcanul Suceava

Lansarea dublului DVD va avea loc joi, 10 aprilie, de la ora 18.00, la Suceava

 

Horia Gumeni
Cântec și poveste

Ansamblul „Arcanul” USV al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a aniversat 50 de ani de activitate la TVR Iași. Într-o editie de colecție „Cântec și Poveste” au fost dezvăluite începuturile, pașii la debut, dar și secrete din culisele spectacolelor de „botez”.

Gigi Văduva și Viorel Vatamaniuc, primii doi coregrafi ai ansamblului, se reîntâlnesc în studioul TVR Iași, după zeci de ani, cu foști elevi sau colegi de scenă. Cele două nume de referință în coregrafia românească deapană, în exclusivitate, amintiri de pe vremea când erau dansatori.

Toate momentele sunt acompaniate de o orchestră ce reunește cei mai valoroși instrumentiști ai Bucovinei, pe care o să-i redescoperiți cu mare plăcere.

Trei generații de dansatori sau soliști vin să împărtășească cu telespectatorii emoția debutului sau să spună cu recunoștință un simplu: „Mulțumesc”.

 

Au răspuns "Prezent!": Manuela Pohoață, Călin Brăteanu, Sorin Filip și Alexandru Brădățan, precum și noua generație de soliști vocali.


Pentru o călătorie prin toată România prin intermediul dansului, dar și pentru lansarea DVD-ului aniversar „Arcanul” USV - 50 de ani, vă așteptăm joi, 10 aprilie, de la ora 18.00, la Suceava , împreună cu echipa „Cântec și Poveste” de la TVR Iași.

16:00 Tableta de sănătate Claudia Dănăilă

17:00 Vocea publică Reforma administrativă Maria Florea

 
“Călătorie cu gust”: În atelierul și bucătăria meșterului Costi Lungu din Humuleşti | VIDEO

Costi ne vorbește despre pasiunea pentru metal și lemn, ne arată colecția de baltage și bețe ciobănești și ne spune poveștile acestor obiecte ...

Specialistul în era AI: cine mai construiește software când oricine poate? | VIDEO

Cine mai are nevoie de programatori când AI-ul poate construi aplicații de la zero? Și, mai ales, ce ne mai rămâne nouă de făcut? Tehnologia ...

“PLAY”: Bruno Mars, Back to Black la 20 de ani și o viață dedicată teatrului și folclorului | VIDEO

Ultima emisiune “PLAY”, moderată de Anca Medelanu, a adus laolaltă povestea unui star mondial, o aniversare muzicală importantă și doi invitați ...

 

#tvriasi