loader

Bună dimineaţa, Moldova!

Ne pregătim de weekend împreună cu telespectatorii TVR Iaşi. Vă aşteptam cu drag şi vineri dimineaţă pentru a face agenda evenimentelor la care putem merge la sfârşitul de săptămână.

 

Roxana Caraiman
Andrei Giurgia
Steliana Orăşanu
BUNĂ DIMINEAŢA, MOLDOVA

Vineri ne întâlnim în studio cu Ecaterina Chiriac. Are 21 de ani şi este din comuna Prisăcani, judeţul Iaşi. Este studentă în ultimul an la Universitatea de Arte “George Enescu” Iaşi, Facultatea de Pedagodie Muzicală şi studentă în anul al III-lea la Facultatea de Drept (UAIC). Pe lângă studii, muzica populară ocupă un loc important în viaţa ei. Cum se împacă cele două o să aflaţi la “Bună dimineaţa, Moldova”.

Artistul plastic, Viorica Toporaş ne invită la vernisajul expoziţiei de pictură “Memoria locului”. Autobiografie picturală a locurilor în care trăieşte artista şi a trecerilor sale prin Portugalia, Egipt, Marea Britanie sau Bulgaria, expoziţia cuprinde peisaje citadine, dar, fidelă temelor sale cele mai iubite, vom regăsi şi un peiaj cu flori,  intitulat Iasomia din balcon.

Tot mâine, marcăm 25 de ani de la redeschiderea Bisericii Bărboi, monument istoric, arhitectural, de artă şi cultură religioasă. Despre istoria acestui monument vom afla detalii de la preotul Constantin Andrei, parohul Bisericii Bărboi.

11:00 Tableta de sănătate Claudia Dănăilă

12:00 Iași descoperă Ce

-ai mai citit? - Ciprian Măceșaru Oana Lazăr prima parte
 
“Călătorie cu gust”: În atelierul și bucătăria meșterului Costi Lungu din Humuleşti | VIDEO

Costi ne vorbește despre pasiunea pentru metal și lemn, ne arată colecția de baltage și bețe ciobănești și ne spune poveștile acestor obiecte ...

Specialistul în era AI: cine mai construiește software când oricine poate? | VIDEO

Cine mai are nevoie de programatori când AI-ul poate construi aplicații de la zero? Și, mai ales, ce ne mai rămâne nouă de făcut? Tehnologia ...

“PLAY”: Bruno Mars, Back to Black la 20 de ani și o viață dedicată teatrului și folclorului | VIDEO

Ultima emisiune “PLAY”, moderată de Anca Medelanu, a adus laolaltă povestea unui star mondial, o aniversare muzicală importantă și doi invitați ...

 

#tvriasi