loader
Foto

TVR Iaşi a câştigat Marele Premiu al Festivalului Simfest

Documentarul Gabrielei Baiardi -  „Nicu Ioniţă, un supravieţuitor al experimentului Piteşti” - a primit trofeul festivalului. TVR Iaşi a primit şi un premiu pentru filmul-anchetă „ Agonia ultimului combinat de utilaj greu, Fortus”.

 

Weekendul trecut, a avut loc Gala Laureaţilor Festivalului Televiziunilor Locale şi Producătorilor Independenţi SIMFEST de la Târgu-Mureş.

Marele Premiul al festivalului a fost acordat documentarului „Nicu Ioniţă, un supravieţuitor al experimentului Piteşti”.

Producţia este realizată de Gabriela Baiardi şi Loredan Baiardi şi se referă la reeducarea prin tortură a deţinuţilor din fostul sistem comunist, de la Piteşti, dintre 1949 şi 1951. „Nu mă aşteptam să câştig marele premiu al Simfest.

E o surpriză frumoasă şi mă bucur că încă ne mai place să ne amintim de ororile pe care le-au comis comuniştii. Despre experimentul Piteşti nu ştiam mai nimic până am început să filmez acest documentar.

Am fi poate uneori tentaţi să credem că au fost oameni cu suflet comuniştii, dacă n-am cunoaşte ce s-a întâmplat în închisorile din Piteşti, Tg Ocna, Braşov şi Suceava.

Îi mulţumesc dr. Ioniţă, că la 92 de ani câţi avea când am făcut filmarea, a rememorat toate aceste torturi la care a fost supus doar pentru ca generaţiile viitoare să nu uite niciodată ce s-a întâmplat”, spune Gabriela Baiardi.

„A fost un altfel de proiect. M-am implicat total: de la filmare până la montaj. Experienţa filmării închisorii din Piteşti a fost altfel. Simţi o presiune acolo, umbrele alea, pe care nu le vezi, dar le simţi, te apasă. Atâţia oameni au murit în temniţele alea”, spune Loredan Baiardi, cel care a filmat şi a editat acest documentar emoţionant.

Un alt reportaj TVR Iaşi a câştigat premiul pentru film-anchetă. Este vorba despre “Agonia ultimului combinat de utilaj greu, Fortus”, realizat de Maria Florea, Margareta Andreescu şi Cristian Donose. „Ştirile înseamnă clipe de viaţă. Clipă lângă clipă, ştire lângă ştire, aşa a ieşit reportajul nostru.

E suferinţa unor oameni, e neputinţa altora. E reaua-voinţă a autorităţilor. Sunt multe lucruri care au condus la acest reportaj. Sunt paşi care s-au adunat în timpul anilor. Suntem mulţi de la ştiri care au lucrat la acest reportaj, pentru că am folosit mult din arhivă. Poate că am empatizat mai mult decât ar fi trebuit noi, ca jurnalişti, cu oamenii din acest reportaj. E un premiu cumva trist. E bucuria noastră, însă rămâne suferinţa lor. Deşi ani de zile am adus în atenţie acest subiect, nimic nu s-a putut schimba”, spune Maria Florea.

„Am fost la Tg Mureş să ridic premiul. Sala a aplaudat. Colegii din presă m-au întrebat cum de am reuşit să intrăm în combinat şi să filmăm. Mi-am amintit că eram cu colegul meu Adrian Vulpe, cel care a filmat pentru acest reportaj. Se adunase atâta lume în jurul nostru, oameni furioşi, care îşi cereau drepturile, şi pur şi simplu am intrat.

Nu am mai avut nevoie de nici un aviz şi am reusit să filmăm nişte imagini spectaculoase. Vom reveni la subiect, ne vom întoarce în combinat pentru că este încă în fierbere”, spune Marga Andreescu.

Alte premii au fost acordate producţiei „100 de movile”, realizată de OWH Studio din Chişinău şi semnată Max Ciorbă - Premiul Special al Juriului; „Poveşti din Armenopolis”, Diana Deleanu, TVR - Premiul Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti; „Operaţiunea Zimbrul”, Dan Curean şi Dan Păvăloiu, TVR Cluj - Premiul pentru film documentar – secţiunea televiziuni locale şi producători independenţi – „Facebookistan”.

10:30 Lumina Creștinului

Realizator - Sergiu Ciocoiu

11:00 Educația la zi

Realizator - Ovidiu Mihăiuc
 
Reporter special - Matematica în universul adolescenței | VIDEO

Joi, 18 aprilie, de la ora 18.30, la TVR Iași, am vorbit despre voință, perseverență și perfomanță în școala românească.

Ziua Internaţională a Usturoiului | VIDEO

Ziua Internaţională a Usturoiului | VIDEO

publicat: vineri, 19 aprilie 2024

Am pregătit o dimineaţă condimentată. Vineri, 19 aprilie este "Ziua Internaţională a Usturoiului". Vizităm satul unde localnicii cultivă de sute ...

Despre „Adevărata Basarabie”, la

Asociația Tinerilor Români din Afara Granițelor organizează campania „Adevărata Basarabie”. Am călătorit dincolo de Prut alături de Alina ...

 

#tvriasi