loader
Foto

Planuri pentru sfârşitul de săptămână

Ziua de vineri se anunţă una plină de voie bună. Steliana Orăşanu şi Alex Vasiliu vă aşteaptă la o nouă ediţie „Est Meridian”.

 

EST MERIDIAN

În acest weekend ieşenii se pregătesc de Competiţia Internaţională de Taekwondo „Cupa Eagles”, aflată la prima ediţie. Peste 250 de sportivi din ţară, dar şi din străinătate se vor întrece pentru a obţine premiile puse în joc. Antrenorul Narcis Şerban vine în studioul TVR Iaşi însoţit de doi tineri sportivi.

Stagiunea 2015-2016 a Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ se deschide cu Festivalul de Teatru „Pledez pentru tine(ri)”. Invitaţii şi spectacolele pregătite pentru public le aflăm de la Raluca Naclad, consultant artistic.

Studenţii de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) din Iaşi sunt aşteptaţi la deschiderea noului an universitar. Concertul în aer liber „Sound of Life” îi va aduce pe scenă pe soprana Irina Iordăchescu şi tenorul mexican Hector Lopez, dar şi Orchestra Română de Tineret, condusă de dirijorul Sabin Păutza. Detalii despre ceremonie aflăm de la prof. dr. Dragoş Pieptu, rectorul UMF.

Ne vedem de luni până vineri, de la ora 17:00, în direct la TVR Iaşi şi online pe www.tvrplus.ro/live-tvr-iasi !

 

Est Meridian

Realizatori: Steliana Orăşanu şi Alex Vasiliu

TVR Iaşi: luni – vineri, ora 17.00

Reluare: de la ora 20.30

19:00 Ziua bună de la Iași

20:00 Spațiul deciziilor

Realizator - Dan Trofin
 
Reporter special - Matematica în universul adolescenței | VIDEO

Joi, 18 aprilie, de la ora 18.30, la TVR Iași, am vorbit despre voință, perseverență și perfomanță în școala românească.

Ziua Internaţională a Usturoiului | VIDEO

Ziua Internaţională a Usturoiului | VIDEO

publicat: vineri, 19 aprilie 2024

Am pregătit o dimineaţă condimentată. Vineri, 19 aprilie este "Ziua Internaţională a Usturoiului". Vizităm satul unde localnicii cultivă de sute ...

Despre „Adevărata Basarabie”, la

Asociația Tinerilor Români din Afara Granițelor organizează campania „Adevărata Basarabie”. Am călătorit dincolo de Prut alături de Alina ...

 

#tvriasi