loader
Foto

Hrană sănătoasă sau sursă de intoxicare?!

Gândeşte verde, realizator: Carmen Scutariu

 

Carmen Scutariu
GÂNDEŞTE VERDE

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

La cinci minute de municipiul Bacău se află o deltă. Deşi este protejată prin lege, indiferenţa autorităţilor şi lipsa de civilizatie a pescarilor riscă să transforme colţul de natură într-o groapă de gunoi, fără ca organizaţia guvernamentală care administrează Situl Natura 2000 să poată face ceva.

Pescarii au aflat unii de la alţii că unele ape ar fi poluate, iar peştii intoxicaţi. Acesta ar fi unul din motivele pentru care oamenii vin să pescuiască într-o zonă protejată de lege, dar în care pescuitul este permis. Interzisă este însă aruncarea gunoaielor la întâmplare.

Mai grav, potrivit unui studiu unic în regiunea Moldovei, biologii şi cercetătorii au demonstrat faptul că există peşti intoxicaţi cu metale grele din cauza poluării istorice din zonă. Analizele realizate în laboratoarele Direcţiei Sanitar Veterinare au demonstrat că la unele specii, cantităţile de zinc, cupru, plumb şi cadmiu sunt chiar şi de două ori mai mari decât limitele admise de legislaţia europeană.

Rezultatele au stârnit confuzie la Agenţia pentru Protecţia Mediului din Bacău, unde rapoartele recente spun că apele ar fi curate. Reprezentanţii instituţiei susţin că studiul ar trebui aprofundat, pentru aflarea surselor de poluare, însă nu dispun de banii necesari.

Situl Natura 2000 cuprinde cinci lacuri amenajate pe valea Bistriţei şi pe valea râului Siret. Lacurile Lilieci, Bacău II, Galbeni, Răcăciuni şi Bereşti se întind pe aproximativ 6000 de hectare luciu de apă. Custodele sitului spune că aici ajung anul peste 100.000 de exemplare din speciile ameninţate cu dispariţia în toată Europa: lebăda de iarnă, chira de baltă şi egretele de stuf.

***

Gândeşte verde

Realizator: Carmen Scutariu

TVR Iaşi: joi, 19 martie, ora 20.00

TVR 3: duminică, 22 martie, ora 11.30

14:00 Telejurnal

- Preluare TVR1

14:45 ABC

-UL democratiei&Mașina Timpului Realizator - Ovidiu Mihăiuc / Dan Trofin
 
Reporter special - Matematica în universul adolescenței | VIDEO

Joi, 18 aprilie, de la ora 18.30, la TVR Iași, am vorbit despre voință, perseverență și perfomanță în școala românească.

Ziua Internaţională a Usturoiului | VIDEO

Ziua Internaţională a Usturoiului | VIDEO

publicat: vineri, 19 aprilie 2024

Am pregătit o dimineaţă condimentată. Vineri, 19 aprilie este "Ziua Internaţională a Usturoiului". Vizităm satul unde localnicii cultivă de sute ...

Despre „Adevărata Basarabie”, la

Asociația Tinerilor Români din Afara Granițelor organizează campania „Adevărata Basarabie”. Am călătorit dincolo de Prut alături de Alina ...

 

#tvriasi