loader
Foto

Galerie foto

Cel mai bun actor în rol principal pentru rolul Costandin din Filmul “Aferim!”

acordat în cadrul Galei Premiilor Gopo 2016 vine la TVR Iaşi 25

 

A primi zeci de roluri cărora le-a dat viaţă în spectacole aparţinând unor dramaturgi şi regizori cunoscuţi. A fost Grefierul, în “Spectatorul condamnat la moarte” de Matei Vişniec, Petruska în „Suflete moarte” de Bulgakov şi Tartuffe al lui Moliere.
A întruchipat-o pe Coana Chiriţa, dar şi pe Caliope în “Muza de la Burdujeni” sau pe Tache Farfuriri al lui Caragiale.
Cele mai importante recunoaşteri au venit însă din film. A fost distribuit în unele dintre cele mai titrate filme româneşti din ultima perioadă: “A fost sau n-a fost?”, „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” sau „După dealuri”.
Însă cel mai recent şi important succes a fost Premiul pentru Cel mai bun actor în rol principal pentru rolul Costandin din Filmul “Aferim!” acordat în cadrul Galei Premiilor Gopo 2016.
Despre cine este vorba aflaţi în emisiunea „TVR Iaşi 25” duminică, 3 iulie, de la ora 19.30 şi în reluare luni, 4 iulie, de la ora 10.30, pe canalul TVR Iaşi, şi sâmbătă, 9 iulie, de la ora 18.00, la TVR3.
Redactor şi moderator: Laura Lucescu
Realizator: Carmen Olaru

19:00 Ziua bună de la Iași

20:00 Spațiul deciziilor

Realizator - Dan Trofin
 
Reporter special - Matematica în universul adolescenței | VIDEO

Joi, 18 aprilie, de la ora 18.30, la TVR Iași, am vorbit despre voință, perseverență și perfomanță în școala românească.

Ziua Internaţională a Usturoiului | VIDEO

Ziua Internaţională a Usturoiului | VIDEO

publicat: vineri, 19 aprilie 2024

Am pregătit o dimineaţă condimentată. Vineri, 19 aprilie este "Ziua Internaţională a Usturoiului". Vizităm satul unde localnicii cultivă de sute ...

Despre „Adevărata Basarabie”, la

Asociația Tinerilor Români din Afara Granițelor organizează campania „Adevărata Basarabie”. Am călătorit dincolo de Prut alături de Alina ...

 

#tvriasi